E indeajuns de mult timp..

E indeajuns de mult timp..

Jun 17

Din când în când mi-aduc aminte de ceea ce a scris Octavian Paler. Îi dau de fiecare dată dreptate, mi-aduc aminte de ceea ce e important, re-organizez, re-prioritizez tot, dar … la un moment efectul se duce. Dar un cuvânt, o persoană, un moment, mi-aduce aminte din nou de …cuvintele de mai jos. Înșirate ca niște mărgele pe un șirag, cu o logică atât de simplă, cuvinte pe care le folosești zilnic, dar care cumva, aliniate astfel, reușesc să fie mai pline de înțelesuri decât ar putea fi vreodată.

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

 

Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.

Există și variante mai lungi, continuate cu “Am învățat”… dar cred că fiecare învăță lucruri diferite de-a lungul vieții, deși lecțiile sunt accesibile tuturor.

Mie mi-au schimbat necunoscuți viața. Mi-au rămas adânc întimpărite pe suflet, de parcă ar fi scrise cu litere de foc, cuvinte simple, întrebări cărora încă mintea mea le caută rezolvare.

Timp, este, destul, pentru toți. Important e ce alegi să faci din el.

Jocurile Foamei – the books

Jocurile Foamei – the books

May 13

Înainte de a vă spune părerea mea despre cărți, țin să precizez că încă nu am văzut filmul. Am înțeles că pentru costumații și machiaje chiar ar trebui văzut, dar momentan nu mi-am găsit timp și pentru el. Poate o să-mi fac timp când apare următorul, pentru că sunt sigură că nu va rămâne doar unul.

Am cumpărat pachetul de 3 cărți acum câteva luni, dar pentru că aveam deja planificate alte citiri între timp, am ajuns de-abia la începutul lui mai la ele. Mi-a luat vreo 4 zile să le termin. Am prins weekendul cu 1 Mai, așa că mi-a fost mai ușor să las alte îndeletniciri, să mă odihnesc nițel. Dar vorbim și de o lectură ușoară, din punctul meu de vedere. Nu sunt extrem de multe personaje ( aici compar cu saga Cântec de gheață și foc, unde personajele și legăturile între ele sunt înșirate pe vreo 30 de pagini). Este destul de ușor să urmărești firul epic, nu mi se pare nimic spectaculos.

O să fiu probabil considerată o snoabă a cititului, dar pe mine Jocurile Foamei nu m-au impresionat. Ideea că umanitatea va ajunge la haos și se va distruge prin războaie nu mi se pare deloc nouă. Cruzimea care apare ca urmare a jocului de-a puterea și înfometarea populației mie mi se pare a fi un viitor cert, nu fantasmagoric și nu doar o ipoteză. Dar asta sunt eu, poate un pic mai cinică.

Jocurile Foamei mi se pare a reitera veșnica poveste a îndrăgostiților care luptă împotriva sorții potrivnice. Până la urmă și cea mai romantică poveste din lume, Romeo și Julieta, se lasă cu ceva măcel, așa că iarași, nimic nou. Societatea creată nu e deloc distinctă față de cea în care trăim deja. Bogații cu locul lor, bine stabilit, săracii cu munca și traiul de pe o zi pe alta. Ideea de a pune copii să se lupte…well, hai să spunem că Jocul lui Ender al lui Orson Scott Card mi se pare o poveste de război mult mai interesantă, din punctul ăsta de vedere.

Întreaga lectură mi-a creat deja imaginile fimului, parcă citeam scenariul unui film hollywodian, nu sunt prea multe întoarceri de situație care să mă fi luat prin surprindere. De-abia a 3-a carte m-a făcut să-mi zic : “uite asta nu luasem în calcul”. Nici măcar finalul nu m-a surprins, aș fi rămas surprinsă dacă Katniss alegea altfel.

Dar nu regret timpul acordat celor 3 cărți, pentru că mi-a iscat niște întrebări legate de mine și de supraviețuirea mea. Nu e ceva totalmente nou, să mă gândesc cum aș supraviețui în eventualitatea unui război, dar e ceva nou pentru mine să mă gândesc cum aș supraviețui în natură, de una singură. Am decis să învăț mai multe despre plante și despre cum pot găsi apă, după ce am terminat cărțile. Cel mai probabil lăsată de una singură în pădure sau aiurea, aș muri otrăvită pentru că am mâncat ciuperca aia care arăta așa de apetisant sau bobițele alea care arătau așa de gustoase.

Jocurile Foamei mi se par a fi o lectură ușoară, cu idei… simpatice. Nu tipul de idei care să te facă să vorbești zile întregi despre cum ar fi (Aseară am văzut Donnie Darko și încă dezbat cu soțul meu teoriile legate de ce s-ar fi putut întâmpla, ador discuțiile teoretice :D).

Nemira, de unde am preluat și poza cu care este ilustrată articolul, are acum o promoție la pachetul de cărți – 76 de lei. Dacă mi-aduc bine aminte, fix cu o promoție de genul ăsta am luat și eu cărțile. Dacă nu sunteți extrem de exigenți când vine vorba de cărțile pe care le citiți și vreți doar ceva ușor, pentru 25 de lei pe carte, eu zic că merită achiziționate. Personal, nu regret achiziția.

P.S.: Mi s-a spus că dacă aș fi citit cărțile în engleză aș fi avut altă părere. Când am ocazia, citesc cărți în limba în care au fost scrise ( sunt limitată la română, engleză și italiană, momentan, cu franceza nu mă împac extraordinar). Credeți că are importanță așa de mare pentru poveste limba în care sunt citite cărțile? Îndeajuns de mult încât să ne schimbe părerea? O să vă spun în curând și ce părere am de saga Cântec de gheață și foc, carțile și cum mi se pare serialul făcut după cărți.

Save the Dogs- the Lush way

Save the Dogs- the Lush way

Mar 15

M-am gândit că deși este mai degrabă subiect de frumusețe, fiind vorba de un brand cosmetic, această postare și-ar avea locul pe blogul principal, dar nu…

De ce nu? Pentru că acum ceva vreme am fost victima unui câine al străzii. Și totuși nu dau vina pe el. Vina că am fost mușcată este a noastră, a oamenilor, a celor care stăm indiferenți.

Ei bine, Lush face sau măcar încearcă să facă ceva. Începând cu 12 martie, s-au pus în vânzare săpunurile Dog Paw Print. Până pe 12 aprilie puteți cumpăra aceste săpunuri din magazinele Lush, urmând ca veniturile obținute din vânzarea lor să fie folosite pentru finanţarea activităţilor medico-veterinare ale asociaţiei Save the Dogs.

Foto: Lush.ro

Cred că sterilizarea cățeilor de pe stradă este o parte a soluției, dar nu este o rezolvare completă. Cred că ar fi necesară o campanie de conștientizare a populației în privința a ce înseamnă abandonul animalelor pe stradă. Da, consider că tot noi, oamenii, suntem problema. Sunt mulți stâpâni de animale de companie, nu numai de câini, care nu își sterilizeaza animalele – din milă, spun ei – dar îi lasă să se împerecheze pe stradă, fără să aibă grija progeniturilor. Este clar că eutanasierea nu duce nicăieri, în 3 luni, chiar dacă nu ar mai rămâne pe stradă picior de maidanez, sunt sigură că populația s-ar reface, pentru că oamenii aleg să abandoneze puii nedoriți unde altundeva decât pe stradă…

În principiu, câinii de pe străzi nu sunt neapărat fără stăpâni, cât abandonați de stăpâni. Apoi avem și puii care apar din inconștiența stăpânilor care își lasă “odoarele” să-și facă de cap pe stradă. Și uite așa avem o problemă…

După ce am fost mușcată de câine, am discutat cu colegii mei de birou și Ionuț a venit cu o idee chiar foarte bună. Asociațiile care au grijă de câinii străzii ar trebui să aiba în grijă, fiecare, câte un adăpost. Sunt sigură că s-ar găsi finanțare pentru proiecte cu adevărat bune. În adăposturi câinii ar putea fi sterilizați, ingrijiți și dați spre adopție.

Eu aș merge un pic mai departe și găsi o modalitate de a convinge oamenii să-și sterilizeze animalele de companie de la care sigur nu vor pui. Sunt o mulțime de bătrâni care au câini de companie. Mi se pare un lucru firesc, normal, dar nu știu câți dintre acești câței sunt sterilizați. Nu pot să nu mă gândesc la momentul acela nefericit, când animalul rămâne fără stăpân, din motive…naturale. Sunt convinsă că mulți căței de pe stradă sunt pe stradă pentru că stăpânii lor nu au mai putut sau ..nu au mai avut cum să aibă grijă de ei.

Asociațiile ar trebui să aibă și programe care să aibă sub supraveghere acești câini, care au risc crescut de a fi abandonați. Sunt sigură că fiecare cartier are un pet-shop și cred că oamenii de la pet-shop-uri ar putea deveni ajutoare neprețuite într-un astfel de program. Este nevoie doar de informare și dragoste pentru animale.

Nu, eu nu mi-am sterilizat câțelușa încă, dar nici nu aș lăsa-o pe stradă, iar în eventualitatea că mi s-ar întâmpla ceva, știu sigur că nu ar rămâne neîngrijită, dar…câti putem spune asta?

Între timp, ce spuneți, cumpărați un săpun Lush? Eu mi-am luat săpunul astăzi, în cadrul evenimenului de la Mario Plaza, împreună cu un ou de dragon...M-a prins Urzeala Tronurilor, ce pot să spun..

A trecut un an…

A trecut un an…

Mar 14

Cuvintele nu pot descrie ziua de 14 martie, de acum un an. Dar eu vreau ca ziua aceasta să nu rămână o simplă filă în calendar….

Acum un an, soțului meu i s-a redat dreptul la o viață normală, prin transplant renal. Uitându-mă în urmă, am doar momente de luciditate, restul este o ceață amețitoare, un vârtej de vești rele, amestecat cu frânturi de speranță. Momente în care am picat, în care voiam să nu mă mai ridic de jos și lumea toată părea că se dărâmă peste mine.

După un an, lucrurile stau bine. Mai că nu-ți vine a crede, privindu-l, că are o cicatrice ce îi străbate vintrele. A trecut un an și aproape că nu știu unde s-a dus. Se spune că ce nu te omoară te face mai puternic. Eu cred că te face și mai atent la ceea ce este cu adevărat important. Mai puternic, nu știu, știu doar că te lasă cu o frică ascunsă…

Nu vreau să vorbesc despre cum l-a schimbat pe el experiența asta, pentru că nu este locul meu, însă pot vorbi despre cum m-a schimbat pe mine…

În ultimul an mi-am pierdut mult din încrederea în mine. Iar revelația a venit doar astăzi. Am reușit timp de un an să mă ascund atât de bine și de mine, să mimez o persoană curajoasă, extrovertită, veselă, când de fapt frica este cea care m-a pus în mișcare. Am rămas cu frica că aș putea rămâne singură, așa cum am fost în cele aproape 2 luni cât EL a fost în spital. Și singură nu fizic, cât psihic. Fără acel companion care știe ce vrei să spui doar dintr-o privire, fără acea persoană care te cunoaște mai bine decât crezi tu că te cunoști pe sine și care te ajută să-ți descâlcești ițele minții când tu deja renunți, pentru că te-ai pierdut.

Nu-mi pot imagina cum i-a fost pe un pat de spital, în zona sterilă, când ne puteam doar vedea printr-un geam și nu ne puteam atinge, însă știu cât de tare mi-a lipsit sunetul răsuflării lui în nopțile nedormite și îmbrățișarea lui somnoroasă dimineața… Sună egoist, probabil, dar când nu a fost iubirea egoistă?

Sunt momente în viață când începi să prețuiești ceea ce ai, dar de cele mai multe ori acestea vin doar când ești pe marginea prăpastiei… Nu mulți au parte de ceva sau cineva să îi oprească, sunt puțini cei care învață din greșelile altora să spună “stop”.

A trecut un an și ceea ce mi-am propus a fost atins – fără evenimente medicale majore. Pentru următorul an îmi propun să învăț să spun “stop”.

Paginile de Facebook, noile forumuri?

Paginile de Facebook, noile forumuri?

Jan 29

Mi-aduc aminte – deh, am ajuns la vârsta aia la care “pe vremea mea” are sens – că pe la începuturile mele de socializare în online, eram mare fan al forumurilor. Aveam conturi pe vreo 2 sau 3 forumuri de reviste pentru femei și chiar am legat prietenii cu fetele întâlnite acolo. Ba uneori, la întâlnirile din offline, mai aveam parte și de câte o prezență masculină.

Forumurile mi-au clădit, pe undeva, personalitatea. Chiar discutam cu una dintre prietenele pe care care forumul revistei Bolero ne-a legat că multe dintre puștoiacele de astăzi, care se aprind ușor într-o discuție pe Facebook, nu au experiența și coerența în discuție pe care un forum ți-o clădește. Și da, îmi permit să spun puștoiace, anul acesta fac 29 de ani și nu mi-e nici frică nici rușine de asta.

Ideea e că pe un forum se crea un topic și apoi se încingea discuția. Discutam absolut orice cu fetele, aveam secțiunile noastre speciale, în care ne cunoșteam mai bine, legam prietenii virtuale pe care apoi le aduceam în offline. Desigur, aveam și ceva mai multă vreme de “pierdut”, dar aflam și lucruri noi, interesante, studiam mesajele altora ca să-mi  fac  o idee despre persoana cu care comunicam. Da, am avut parte și de mici scandaluri, vendete personale, dar asta este cu totul altă poveste, lăsată undeva, în urmă, motiv de zâmbete cu subînțeles, cel puțin pentru mine.

Forumurile au căzut, încet-încet, în desuetudine. Mai rezistă încă pe metereze forumurile specializate sau forumurile private, unde comunitățile s-au creat de mult. Le-au luat locul rețelele de socializare, iar acum Facebook este complet pe val. Grupuri, pagini, comunitățile nu mai sunt interesate de discuții în topicuri, ci mai mult de voyeurism virtual, prin viețile altora. Însă paginile de Facebook parcă-parcă tind să reînvie forumurile de altă-dată…Mesaje de dimineață, la cafea, întrebări și răspunsuri, discuții pe marginea unei fotografii sau unui articol.

Văd că apar din ce în ce mai multe pagini care nu au neapărat un brand sau un proiect online sau offline în spate. Pagini pe care utilizatorii le crează strict cu scopul de a aduna oameni cu care împart aceleași interese sau vor pur și simplu să îți creeze propriul spațiu de comunicare.

Să fie aceasta noua formă de comunitate a online-ului? S-au mutat forumurile pe paginile de Facebook? Voi ce părere aveți?