E indeajuns de mult timp..

E indeajuns de mult timp..

Jun 17

Din când în când mi-aduc aminte de ceea ce a scris Octavian Paler. Îi dau de fiecare dată dreptate, mi-aduc aminte de ceea ce e important, re-organizez, re-prioritizez tot, dar … la un moment efectul se duce. Dar un cuvânt, o persoană, un moment, mi-aduce aminte din nou de …cuvintele de mai jos. Înșirate ca niște mărgele pe un șirag, cu o logică atât de simplă, cuvinte pe care le folosești zilnic, dar care cumva, aliniate astfel, reușesc să fie mai pline de înțelesuri decât ar putea fi vreodată.

Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,
sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,
sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,
avem timp sa citim si sa scriem,
sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,
avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,
avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,
sa invinovatim destinul si amanuntele,
avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,
avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,
avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,
avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,
avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

 

Avem timp pentru toate.
Nu e timp doar pentru putina tandrete.
Cand sa facem si asta – murim.

Există și variante mai lungi, continuate cu “Am învățat”… dar cred că fiecare învăță lucruri diferite de-a lungul vieții, deși lecțiile sunt accesibile tuturor.

Mie mi-au schimbat necunoscuți viața. Mi-au rămas adânc întimpărite pe suflet, de parcă ar fi scrise cu litere de foc, cuvinte simple, întrebări cărora încă mintea mea le caută rezolvare.

Timp, este, destul, pentru toți. Important e ce alegi să faci din el.

Tags:

Leave a Reply