Mintea mea, ma cheama la ea

Mintea mea, ma cheama la ea

Dec 12

Anul acesta a fost unul al încercărilor, al începuturilor, al eșecurilor și al izbânzilor, al învățăturii, al..al de toate, amestecate, un fel de cocktail care din când în când a devenit Molotov și mi-a explodat cu putere în față.

Nu știu cum se face, dar timpul pare că se contractă la sfârșit de an, de parcă timpul, cumva, de la 1 ianuarie va înceta să mai curgă și noi vom rămâne toți suspendați, undeva, în aer. Văd că toată lumea se agită – Unde mergem de Crăciun? Unde mergem de Revelion? Ai luat cadouri? Ce gătești? Răspunsurile mele sunt cele mai simple din ultimii ani.

Anul acesta voi sta acasă, cu familia mea. Familia mea înseamnă eu, soțul meu și minunea noastră de cățelușă ( despre care am aflat că ar fi westichon până la urmă, nu bichon, cum credeam). Nu vreau tam-tam, nu vreau să îmi aud rudele că vor să trecem și pe la ei, nu vreau chefuri și beții de final de an, că de, o dată pe an e Revelion.

Nu, nu, nu! Refuz ca sărbătorile acestea să devină un maraton al încercărilor de a mulțumi pe toată lumea – hai la ai mei, hai la ai lui, dar nici pe-ăia și pe-ăilați nu i-am mai văzut de mult….Nu! Sunt obosită, vreau ca mintea mea să poată să își ia răgazul de a-și așeza gândurile, de a putea înțelege în ce direcție a pornit și care este calea cea mai bună pentru a merge înainte.

Am nevoie de a sta ceva mai mult timp cu mine, de a mă înțelege pe mine și mai ales, de a face pace cu mine. Sărbătorile astea vreau să fie despre liniște și afecțiune. Vreau să mă uit în spate și să zâmbesc, iar privirea în față să îmi fie plină de speranță.

Sunt undeva la limită, număr zilele până când mintea mea poate intra in repaos total. Funcționez undeva la limită, din inerție, poate din dorința de a nu ceda pe ultima sută de metri. Apropos, de ce ultima sută de metri? De ce finalul de an este văzut ca și un sfârșit, în loc să fie un început?

Îmi promit mie că în 2 săptămâni voi fi o egoistă, care nu se va gândi decât la cum să îi fie mai bine, cum să doarmă mai mult și cum îi vin pijamalele alea noi, pe are a dat o căruță de bani la Accesorize, fix pentru perioada următoare.

Pe voi în ce stare de spirit vă prind sărbătorile?

Tags:

2 comments

  1. Yupppp! Te inteleg perfect! Asa am simt si io. Sint atata de obosita fizic si psihic de n-am cuvinte. Simt ca ma misc doar din inertie. Partea proasta e ca nici n-o sa am cine stie cate zile pentru recuperare, adica mai deloc. Craciunul si revelion pica ambele in weekend, asa ca ciuciu libere.
    La anul sper si iti doresc si tie, s-avem un an mai linistit. PArca nici nu-mi doresc altceva decat liniste.

  2. Nici eu nu o sa ma stresez prea tare. Nici cu vizitele, nici cu cadourile…. nici cu nimic. Bine, poate o sa cumpar vreo 2 – 3 cadouri ca nah… aparent oamenii chiar cred ca asta e modul prin care le arati ca tii la ei (SO NOT TRUE !!!!). O sa stau acasa si o sa fac exact ce o sa ma faca sa ma simt bine.

    Si Revelionul… pfff, simt ca nu mai inseamna mare lucru. Toate chestiile cu asezarea gandurilor si recalcularea prioritatilor etc. le fac pe parcursul anului (atunci cand e nevoie), nu imi pot permite sa le las pana la Revelion.

    Toata agitatia din perioada asta e pentru a incuraja (si mai mult) consumul, nu pentru ca are vreun sens sau importanta. De multe ori, chiar daca stim asta, uitam…

    In loc sa-ti zic Craciun fericit, iti zic Craciun linistit, se potriveste mai bine 😀 .

Leave a Reply